Jocul urșilor

  Jocul urșilor

Jocul urșilor un obicei arhaic care se practică în ajunul Anului Nou îndeosebi în Moldova și constă în interpretarea unui ritual de către o ceată de urători. Ceata urătorilor care merg cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari; fiecare dintre ei interpretând un anume rol. Uneori, în ceată, pot fi acompaniați de irozi sau mascați.

Origine

Jocul ursului provine cel mai probabil din Evul Mediu. Până la jumătatea secolului al XX-lea țiganii ursari colindau satele cu urși care îi călcau pe cei suferinzi de „șale”. În ropotele tobelor, mai mulți urși, ținuți în lanțuri de către ursari, trebuiau să joace după un anumit ritm.

Există teoria conform căreia această sărbătoare este de origine păgână, preluată de la geto-daci. Pe lângă jocul ursului, de aceeași origine fiind și jocurile cerbului, caprei și tradiția mascatului de Anul Nou, în special cu măști de drac. Dansul ursului reprezintă ritualul morții și învierii acestuia.

În Moldova

Masca-costumul de urs se compune dintr-o blană întreagă de urs, împodobită cu curele, cu ținte și canafi. În satele din zona deluroasă a văii Trotușului, masca de urs se confecționează din piei de vițel și de oaie.

Acestui obicei i se mai spune și „bătaia ursului”, „încontrarea cetelor” sau „ceata cetelor”, diferind de la sat la sat pe Valea Trotușului. Jocul, apreciat pe plan național, diferă ca formă de manifestare și tematică de la un loc la altul.

Pentru cei din zona de munte a văii Trotușului jocul ursului simbolizează libertatea dezlănțuită iar pentru cei din sud-estul bazinului ursul în lanțuri ce face diferite acrobații, imită și sugerează contrariul, adică lipsa totală de libertate.

Prima formă de manifestare este considerată cea mai veche și cea mai valoroasă, fiind specifică satelor din Depresiunea Dărmănești și își păstrează autenticitatea în Dărmănești și Dofteana.

Jocul urșilor din localitățile Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele din jur de pe Valea Trotușului a evoluat de la un simplu obicei la spectacole de mari proporții. Cu timpul, la Dărmănești spectacolul a început să strângă spectatori și din alte județe ale țării.

În timpul unei emisiuni televizate desfășurate în anii 1970, Iulian Antonescu a zis: „Am văzut în acest spectacol elemente de artă ce acoperă un spațiu ce începe cu neoliticul și se termină cu prezentul. Este cea mai autentică și mai interesantă manifestare folclorică ce se poate vedea.”